Prison Break - Pagina principala
Joi, 2012-05-17, 0:56 AM
Prison BreakPrincipala

Inregistrare

Login
Bine ati venit Oaspete | RSS
Da un Like
Meniul site-ului
Cautare
CEAS
Sondajul nostru
Voteaza site-ul
Total răspunsuri: 8
De unde ati aflat de noi?
Total răspunsuri: 8
Forma intrarii
E-mail:
Parola:
Vizitatori
free counters

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
                                  
Prison Break

Prison Break este un film serial american produs şi difuzat pentru prima dată de televiziunea FOX pe data de 29 august 2005. Intriga serialului se învârte în jurul poveştii unui om încarcerat şi condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o şi a fratelui acestuia, care elaborează un plan complex pentru a-l salva de la pedeapsa capitală.
Creat de Paul Scheuring, Prison Break este produs de compania Adelstein-Parouse Productions, în asociere cu Original Television şi studiourile 20th Century Fox Television. Actualii producători executivi ai serialului sunt Paul Scheuring, Matt Olmstead, Dawn Parouse, Marty Adelstein, Neal Moritz şi Brett Ratner.Coloana sonoră a fost compusă de Ramin Djawadi şi a fost nominalizată la ediţia din 2006 a Premiilor Emmy.
Deşi Prison Break a fost conceput iniţial doar în două serii, popularitatea de care s-a bucurat în rândul telespectatorilor a determinat televiziunea FOX să comande o a treia serie,pe care a început să-l difuzeze din data de 17 septembrie 2007. Cea de-a patra serie (şi ultima) a debutat în SUA la data de 1 septembrie 2008.Episoadele „The Old Ball and Chain” şi „Free” au reprezentat punctul de pornire al filmului pentru televiziune „Prison Break: The Final Break” ce cuprinde evenimentele petrecute după sfărşitul ultimului episod al serialului. Acesta va fi lansat şi pe suport DVD şi Blu-ray.Unicitatea Prison Break stă în construcţia serializată a producţiei, în modul în care este gândită şi structurată acţiunea, fiecare episod aducând un plus de suspans şi tensiune, o similitudine din acest punct de vedere putând fi găsită şi în cazul unor seriale ca Lost sau 24. La acestea se adaugă locul filmării, puţine fiind serialele tv care au fost filmate într-o închisoare propriu-zisă. Succesul de care s-a bucurat serialul încă de la lansare a readus interesul asupra producţiilor care au ca şi punct de plecare închisoarea şi dramele petrecute în jurul ei.
Tatuaj

Tatuajul care acoperă întreaga parte superioară a corpului lui Michael Scofield are un rol central în desfăşurarea acţiunii primei serii din Prison Break. Design-ul său a fost creat de artistul Tom Berg iar tatuajul propriu-zis a fost produs de compania Tinsley Transfers, specializată în tatuaje temporare. Deşi Tom Berg ştia că pentru evidenţierea planurilor închisorii se vor folosi efecte speciale, liniile şi contururile tatuajului au fost realizate astfel încât desenul să semene pe cât posibil cu hărţile în cauză.
Întregul tatuaj este alcătuit din mai multe segmente care sunt lipite unul câte unul pe corpul actorului.După ce zona pe care urmează să se aplice tatuajul a fost dezinfectată cu alcool, pe piele se lipesc o serie de autocolante (abţibilduri) iar hârtia este înlăturată. În final, bucăţile care compun tatuajul sunt fixate pe piele cu un adeziv special rezistent la apă iar legăturile dintre părţi sunt acoperite cu un strat de vopsea. Procesul de aplicare a întregului tatuaj durează între patru şi cinci ore, la care se adaugă încă 45 de minute pentru înlăturarea vechiului tatuaj. La filmarea scenelor în care tatuajul nu este complet expus (de exemplu atunci când actorul poartă un tricou), tatuajul este aplicat doar pe părţile vizibile ale corpului.
Coloană sonoră

Coloana sonoră a serialului Prison Break a fost compusă de Ramin Djawadi şi a fost nominalizată la Premiile Emmy 2006.În Franţa, postul M6 care difuzează serialul a înlocuit melodia originală a genericului cu piesa lui Faf Larage „Pas le Temps”, lucru care a ajutat promovarea serialului.Cu 392,198 de vânzări directe şi descărcări de pe internet, piesa a fost premiată cu discul de platină şi a fost desemnată cea mai vândută melodie a anului 2006 în Franţa.Similar, melodia genericului a fost înlocuită în Germania cu piesa „Ich Glaub an Dich” (interpretată de Azad şi Adel Tawil),iar în Belgia şi Africa de Sud cu „Prison Break Anthem” (interpretat de Kaye Styles).
Locaţii de filmare

Majoritatea scenelor din prima serie au fost filmate în fosta închisoare a oraşului Joliet din statul Illinois (devenită în serial închisoarea Fox River), precum şi în diferite locuri din oraşul Chicago. Toate scenele din celula lui Lincoln, din infirmerie şi din curtea închisorii Fox River au fost filmate în locaţii ale puşcăriei din Joliet.Celula lui Lincoln este aceeaşi celulă în care a fost încarcerat şi John Wayne Gacy, un criminal în serie din anii '70. Cei mai mulţi membri ai echipei de filmare au refuzat să intre în celula respectivă deoarece au crezut că este bântuită.Celulele care au găzduit deţinuţii pe parcursul filmărilor au fost special construite pe trei nivele, celulele iniţiale ale închisorii Joliet fiind mult mai mici şi repartizate doar pe două nivele. Scenele exterioare au fost filmate în locaţii din jurul oraşelor Chicago, Woodstock, Joliet, Toronto şi în Aeroportul Internaţional Chicago O'Hare. Cheltuielile efectuate în statul Illinois pentru filmarea unui singur episod din Prison Break s-au ridicat la 2 milioane de dolari, costul total al producţiei în anul 2005 fiind estimat la 24 de milioane de dolari.
Filmările pentru cea de-a doua serie s-au reluat pe data de 15 iunie 2006 în zona oraşului Dallas din Texas, locul fiind ales datorită distanţelor mici existente între aşezările urbane şi rurale.Pentru reprezentarea diferitelor oraşe americane în care avea loc acţiunea au fost alese mai multe aşezări plasate la o distanţă de 30 de minute de Dallas,cum ar fi Little Elm, Decatur sau Mineral Wells. Pentru ultimele trei episoade ale seriei a doua, echipa de filmare s-a deplasat în Pensacola,Florida. Pentru filmarea fiecărui episod al seriei a fost nevoie de opt zile, aproximativ 1,4 milioane de dolari per episod ajungând în economia locală a oraşelor.
Seria a treia a fost filmată în Texas şi a beneficiat de un buget de 3 milioane de dolari alocat pentru fiecare episod în parte.Cadrele exterioare în care Lincoln Burrows şi Gretchen Morgan negociază evadarea din închisoarea din Panama au fost realizate în cartierul Casco Viejo din Panama City.Seria a patra se filmează în Los Angeles, California.

Copyright by Wikipedia
Intriga
Download Joc
Prison Break The Conspiracy
Prison Break The Conspiracy XBOX360
PC PRISON BREAK-THE CONSPIRACY Full Game
Prison Break Mobile Game
PRISON BREAK THE CONSPIRACY-Game
X360-Prison Break The Conspiracy
Download Film
Include subtitrare
Sezonul 1
Sezonul 2
Sezonul 3
Sezonul 4
Protagonistii
Protagoniştii serialului - Personaj (Actor) -
Lincoln Burrows (Dominic Purcell)
Michael Scofield (Wentworth Miller)
L.J. Burrows (Marshall Allman)
Veronica Donovan (Robin Tunney)
Sara Tancredi (Sarah Wayne Callies)
Fernando Sucre (Amaury Nolasco)
Theodore „T-Bag” Bagwell (Robert Knepper)
John Abruzzi (Peter Stormare)
Benjamin Miles „C-Note” Franklin (Rockmond Dunbar)
Brad Bellick (Wade Williams)
Paul Kellerman (Paul Adelstein)
Alexander Mahone (William Fichtner)
Prietenii site-ului
Soryn
FastScore
ZipZop
Mini Chat
200
Site creat de DjSorin si ZipZop